„Clubul Sportiv Gaz Metan dorește să aducă o serie de precizări cu privire la materialele apărute în presă în ultima perioadă, care prezentau solicitarea de către o agenție de turism a intrării în insolvență a grupării de pe Târnava Mare, ca urmare a unor datorii în valoare de 20.000 Euro.
Nu s-a pus în niciun moment problema intrării în insolvență a Clubului Sportiv Gaz Metan. Situația apărută s-a rezolvat la sfârșitul săptămânii trecute prin semnarea unui contract de cesiune creanțe, în urma căruia se va achita datoria către agenția de turism Weco Travel”, se arată în comunicatul semnat de către președintele grupării medieșene, Ioana Mărginean.
La 1 iunie, Weco Travel a început procedurile pentru intrarea în insolvență a clubului Gaz Metan Mediaș. Agenția de turism s-a ocupat de cantonamentul din iarna trecută al echipei din Mediaș, în Antalya, mai precis de rezervarea și plata cazării celor de la Gaz Metan Mediaș, dar și de meciurile amicale disputate de jucătorii antrenați la acea vreme de Leo Grozavu. De biletele de avion s-a ocupat fostul președinte al ardelenilor, Ioan Horoba. Nota de plată, în valoare de peste 20 000 de euro, urma să fie achitată de clubul din Mediaș la finalul lunii aprilie, dar nu s-a întâmplat acest lucru.